IUBIRE simpla

        Valuri reci si zgomotoase se sparg de stanca. Tocmai s-a destramat un nou val. A luat cu el si timiditatea si frica stancii, a luat tot ce e rau, a lasat cuvintele, cuvintele dulci, calde si vii.
        - Mai incet, ma doare si esti rece! Cu ce ti-am gresit? De ce ma lovesti mereu si ma faci sa tanjesc dupa dragostea ta?
        - Dragoste?! Tu, o stanca fara noima, ai nevoie de afectiune...?
        - Da, eu; sute de bucati de piatra unite ca sa te desparta pe tine de lumea reala si monotona!
        -...Nu...nu..aa..nu am...stiut, a spus marea apropiindu-se de tarm si preschimband imbratisari.
        - Eu sunt formata din mii de pietricele. Ca sa nu ma uiti, iti dau si tie cateva, a spus tarmul scuturand cateva pietre jucause.
        - Multumesc, mereu vom fii impreuna, asa-i?
        - Da, cand noaptea va aluneca pe pamant vom dansa impreuna sub lumina tremuranda a farului.
        - Si eu voi canta, imi voi canta oda de dragoste, pentru tine, iubita stanca ! 
        A furat vantul cuvintele, sunt in pletele lui colorate de ganduri frumoase si vii...