Cateva fete fericite din viata mea

Mama mi-a fost mereu alaturi, de la inceput pana la sfarsit. Cu ea incepe povestea vietii mele si ei i se dedica. E a mea din perioada cand vorbeam singura noaptea, cu peretii, sau cand imi puneam toate jucariile in pat; e a mea din perioada cand ne jucam de-a mama si de-a fiica, ea fiind fiica si eu mama, atunci cand o puneam la colt ca raspundea la telefon si nu intra in jocul meu. E a mea de cand imi spunea ''Arisuca'' sau ''Cocosel'' si radea de papusa mea ''chiala'' si ''bebelusu` Chioru` '' , ma trimitea in gradina din fata sa ii iau patrunjel si eu ii aduceam, si ea ma rasplatea zicandu-mi mereu :''Ce m-as fii facut eu fara tine...?''. E a mea de cand imi spunea ca are treaba si eu o intrebam mereu cu ce s-o ajut, ea imi raspundea : ''N-ai cum sa ma ajuti, doar stai cuminte!''. E originea axei vietii mele, de la axa incepe infinitatea dragostei ei pe care mi-o daruieste mie.
           Ma intreb ce asa fii facut eu fara mama?!.... Cine ma mai consola pe mine, cine imi tinea capul sus, sprijinit de niste maini aspre si trecute prin viata, cine ma ajuta la matematica, cine imi colora copilaria cu putine culori, combinate intre ele ca sa iasa nuante, nuante cat mai vii?...
          Sunt inconjurata de oameni minunati care mereu imi amintesc de copilarie. De exemplu, bunicul, despre care am mai scris un text. De data aceasta descriu gradina bunicilor, aceea cu leustean si vie, o retineti, nu?
Aceea in care ma trimitea el ca sa ii aduc leustean pentru ciorba de fasole cu ''aroma de copilarie'', aceea pe care am distrus-o doar culegand niste ardei. In gradina bunicului era si gradina mea. Avea un metru patrat in care era un lastar de vie si cateva lalele. La bunici in gradina tot ce era mare, avea si o copie mica. De exemplu, masa, era ''pentru oameni mari'' si pentru ''copii'', lopata, de asemenea. La scaunele era ceva deosebit. Erau trei: scaunul lui ''Marin''(cea mai mare sora a mea), al lui ''Gâgă''(sora mijlocie,dar mai mare decat mine) si al lui ''Aristotel'', adica eu.
          Ar trebui sa zic ceva si despre tata,  nu are nimic prea special. E un om inalt, slabut, grijuliu si haios. Merge mereu la plimbare cu cainii si obisnuieste sa mearga de cateva ori in fiecare vara la munte, singur, sa cutreierie muntii, amintindu-si de tineretea lui. Cand eram mica mereu adormeam la povestile lui, la ''intamplarile'' lui, asa numea el frazele simple dar incarcate cu emotie despre copilarie.