''Frunzele astea toate sunt niste obraznice si jumatate''

             ''M-a apucat un dor de frunze, in suflet si peste tot, ca nu mai pot. Hai sa cautam una, ca e vant si ca e ceata. Care o gaseste primul, o sa aiba noroc in viata.''  Ma scald in frazele dulci ale lui Marin Sorescu. Ma vad intr-o gramada de frunze, cu un aparat foto, imbracata intr-o camasa veche si rupta,cu niste blugi tociti  si cu o geanta maare, in care sa incapa toate frunzele din parc,sa le iau la mine atunci cand pleaca toamna si imi ia amintirile. Asa ma vedeam si acum un an cand citeam texte si visam noaptea poezii.Ma pregateam pentru ceva, am asteptat mult asta, astept si acum, dar n-are noima, se va repeta, ca si toamna, nu? Toamna trecuta nu mi-a luat amintirile, inca le mai am pe foaia de test, pastrata cu grija intr-un dosar violet.
            Dar uite ca e aproape noiembrie si imi deschid acum geanta, imi deschid cutia cu acuarele si imi umezesc pensulele, imi potrivesc sevaletul si arunc o ultima privire pe geam. Apoi iau tot sus si le las in mansarda,unde preschimb sarutari cu panza si ii fac un ultim portret toamnei in care sunt si eu, asa cum m-am descris mai sus.
 (o sa postez desenul ceva mai tarziu, nu de alta, dar astept sa vina sora mea ca sa imi imprumute aparatul foto)